Portret: Ciprian Ionuț Baciu în 44 de minute

Ai zice că este singuratic, când îl zărești pe holurile Universității de Vest din Timișoara. Cu rucsacul de serviciu în spate, sau doar cu cheile și telefonul în mână, dispare în sala unde-și petrece o mulțime de ore. Ce face acolo? Cu cine vorbește? Cine este el? Pentru început, încearcă să ajute studenții și, pe mai departe, susține schimbarea în bine a întregii lumi.

În drum spre sala liberă unde urma să ținem interviul, Ciprian mi-a spus despre cum a contribuit la renovarea acesteia. „Dacă vine cineva neanunțat, îi voi spune că am tot dreptul să fiu aici!” a spus râzând. Am aflat mai târziu despre umorul său și cât este de apreciat.

Ciprian I. Baciu, este constănțean la origine, dar se consideră bănățean. A sosit în Caraș-Severin la vârsta de 3 ani, prin repartiția tatălui, o necesitate impusă de regimul comunist. A fost elev al liceului teoretic „General Dragalina”, județul Caraș-Severin, Oravița. A început studiile în anul 2000, la Facultatea de Științe Economice, specialitatea Contabilitate și Informatică de Gestiune, din cadrul Universității de Vest. Concomitent s-a  implicat în mișcarea studențească. Președinte OSUT și vicepreședinte ANOSR, a contribuit și în organizarea StudentFest. Timpul ne-a presat, astfel am sărit peste această perioadă din care probabil ar fi extras multe amintiri. Mai departe, cei 15 ani de muncă s-au împărțit între sistemul bancar, diferite firme românești și Universitate. În paralel scrie și proză scurtă. „Este tot viață profesională, chiar dacă fără vreun venit. Nu aduce bani pentru că nu se prea cumpără carte românească. Piața românească de carte este mică și din acest motiv nu produce bani, dar asta nu înseamnă că nu poți considera scrisul o profesie. Aduce multe beneficii în plan social.”

Se spune că pe un om îl poți „citi” din lucrurile pe care le face, cele care-i plac, dar când vorbim despre un scriitor este și mai simplu. Dincolo de poveste, în spatele ficțiunii stă personajul real. Ciprian s-a apucat de scris din clasa a VI-a când majoritatea copiilor văd compunerile ca pe o corvoadă. La el a fost diferit. Îi plăcea foarte mult. „Diriginta spunea că am un stil de poveste în poveste, în poveste, în altă poveste și așa mai departe. Mi-aș dori să dau, acum, peste una dintre acele compuneri.”

Să scrie la modul serios, a pornit cam din 2006, când au început întâlnirile din cadrul Helion. „Scrisul a apărut ca o necesitate să n-o iau razna.” Astfel, s-a refugiat în spatele cuvintelor ca să păstreze echilibrul în viața sa. Însă momente neașteptate sau grele au continaut să apară mai târziu. Una dintre ele a fost după criza din 2008 când „sistemul bancar s-a dus pe ulei și a fost foarte frustrant ca după 7 ani de bancă să-mi duc CV-ul la tot felul de firme și să nu dea doi bani pe el, după o perioadă în care avansasem până la nivelul de management și a fost foarte dureros să ies din sistem și să nu-mi mai găsesc locul.”

Care este cel mai mare critic al său, cum își alege numele personajelor și care sunt sursele de inspirație pentru lucrările sale? Are, în principiu, 5 persoane, care-i citesc textele, în funcție de genul acestora. Prima este sora sa mai mică. Visele, muzica, „alcoalele” sunt câteva elemente inspiraționale. Sursa de inspirație este viața în sine. „Mi-ar fi foarte greu să scriu despre 2 soldați în Vietnam. Mi-e imposibil, îmi doresc, dar nu pot!” Scrie despre ce se întâmplă în jurul său, lui însuși, celorlalți, într-o manieră umoristică cu mesaj. „Aici am primit feedback foarte bun legat de umorul din scrierile mele.” Cât despre personaje a spus că el este unul dinte acestea, fie că e Cristi Bucur ori Cristi Brusture; Carol Brumă sau Cornel Bianu. O paralelă între numele său și cel al personajelor.

L-am întrebat dacă are un jurnal și a vorbit despre mai multe. Deține un jurnal de vise, unde deja a trecut 119, 24 de volume de jurnale scrise de mână și 14 volume electronice.

Am călătorit puțin prin viața sa și am revenit la Ciprian, elevul sau vânătorul de note. Un lucru pe care îl regretă este că n-a prins o olimpiadă națională, din diverse motive. „Cel mai aproape am fost când am luat locul 3 la olimpiada de filosofie.” Atunci am întrebat ce i-ar mai fi plăcut să facă în afară de cele menționate mai sus. La un moment dat, profesor de istorie, mai târziu ghid turistic. Pe un ton haios, dar convingător, a spus că și-a dorit să fie chiar și preot. Cu toate că ascultă muzică „mai dubioasă”, cum a ținut să menționeze, este aproape de spiritualitate, în special de cea Ortodoxă. A citit numeroase scrieri pe acest subiect, iar asta l-a influențat.

În topul celor enumerate mai sus, stă pasiunea sa pentru Arheologie. „Arheologia este marea pasiune a vieții. Am fost la o lansare de compendiu de arheologie cu săpăturile care se fac la UNIP, Dealul Cetățuica de la UNIP, la 8 km de Timișoara. ” Acesta a mai mărturisit că este atras și de speologie.

La final, presați de câteva apeluri telefonice am aflat că: I-ar fi plăcut să-i întâlnească pe Philip K. Dick, Socrate și Platon. Nu-i place să citească un roman de mai multe ori. Steven Erikson și scriitura sa greoaie îi dau bătăi de cap. Colecționează sticluțe, monede și mai nou volume de poezii sau fotografii din târgul de vechituri, iar în timpul liber se uită pe Netflix, se joacă și încearcă să mănânce mai puțin. Acesta este Ciprian Ionuț Baciu, în 44 de minute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Post