Editura Trei: scurtă descriere

Editura Trei a apărut în anul 1995, într-o perioadă în care piața de carte abia își făcea simțită apariția, încercând să umple golurile lăsate în urmă de perioada comunistă.

Inițiatorii ei, Vasile Dem. Zamfirescu, profesor de psihanaliză la Facultatea de Filosofie și Silviu Dragomir, proaspăt absolvent al acestei facultăți, venea dintr-o zonă culturală care fusese afectată în modul cel mai grav de ideologie și interdicție. Și-ai propus să publice psihanaliză, un gen de carte aproape inexistent până în acel moment în România. Ideea s-a bucurat de succes, “Biblioteca de psihanaliză” a editurii devenind o autoritate în domeniu și oferind cititorilor români, în premieră, ediții complete ale operelor lui S.Freud și C.G.Jung.

Pe măsură ce s-a extins portofoliul teoretic (psihologie academică, psihologie practică și eseu), s-a dezvoltat și un departament de ficțiune, bazându-se inițial pe o selecție de romane cu tentă psihologică, strâns legată de specificul editurii, după care aria tematică s-a diversificat.

Colecții

Psihologie-Psihoterapie. Publică lucrări teoretice, atât autohtone cât și străine. Principalele orientări sunt: manuale, tratate și dicționare, lucrări fundamentale în psihoterapie, aparținând principalelor orientări contemporante (psihologie congnitiv-comportamentală, tranzacțională, experențială, ș.a.).

Psihologie practică. Răspunde nevoii de cunoștințe de psihologie utilizabile în viața cotidiană. Teme precum iubirea, cuplul, agresivitatea, ura relaxarea, opoziția altruism-egoism, sexualitate, funcționarea psihicului, sunt abordate de renumiți psihologi contemporani, într-o manieră clară, pe baza a numeroase exemple, la care se adaugă soluții practice.

Psihologie pentru toți. O colecție care oferă cunoștințe accesibile despre toate aspectele în care sufletul contează. Astfel sunt înlăturate erorile și miturile din psihologia populară. Colecția se adresează tuturor celor care doresc să intre în contact cu descoperiri de ultimă oră.

Biblioteca de psihanaliză. Este cea mai veche colecție a editurii, incluzând peste 100 de titluri. În această colecție au fost publicați în primul rând autorii clasici ai domeniului: Freud, Jung, Klein, Dolto.

Sursa: edituratrei.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Post